Pasionații de automobile istorice și-au dat întâlnire la Adâncata pentru o cursă inedită. S-au întrecut bolizi „vechi” de peste 50 de ani, mașini refăcute de la zero, în care proprietarii au investit zeci de mii de euro.
Automobilele înscrise în competiție au fost celebre în epocă: Porsche 911 RS, BMW 2002, Ford Escort, Alfa Romeo Giulia Sprint, Volkswagen Golf Mk1, Alfa Romeo 75, Austin Mini, Lancia Fulvia HF, Citroen AX și Dacia 1300.
Adrian Dobre, cel care s-a și impus în prima cursă a sezonului, și-a făcut bolidul în service-ul propriu și a fost nevoit să renunțe la multe pentru a strânge banii necesari reconstrucției bijuteriei pe patru roți.
„Pasiunea pentru mașini am avut-o de mic, dețin un atelier de reparații auto și de câțiva ani am început să o construiesc. Mi-au trebuit 3 ani să o finalizez, am făcut sacrificii financiare pentru că acest sport este costisitor.
Mai dețin 3 Golf-uri vechi, cea mai veche este din 1977, iar aceasta pe care am concurat este din 1978. Nu m-am gândit că voi concura pe o mașină cu trei ani mai bătrână decât mine”, spune câștigătorul etapei de la Adâncata, Adrian Dobre.
CITEȘTE ȘI: Cât de indicate sunt, de fapt, exercițiile CU GREUTAȚI /STUDIU
Investesc timp și bani în pasiunea lor
Și soții Tureanu au povestea lor: își dedică timpul și banii pentru a restaura vehicule istorice. „Am crescut cu pasiunea pentru mașini de mic copil. Acest Mini l-am făcut în câteva luni, am muncit non-stop la el și nu vreau să mă gândesc la bani, pentru că nu mai apuc să mă bucur de nimic.
Mașina este din 1966, a scris istorie de-a lungul anilor. Am ieșit pe stradă când am făcut rodajul, oamenii se uită în trafic la noi, mai comentează, se amuză”, povestește pilotul Andrei Tureanu.
Pasiunea s-a extins în familia Tureanu și a fost preluată și de Maria, soția pilotului, a cărei meserie nu are nimic în comun cu automobilismul.
„Ce iubește el, iubesc și eu, deși sunt artist, pictor, am ajuns să-mi placă și viteza…Se împacă bine arta cu sportul”, recunoaște Maria, copilotul soțului ei.